Compunerea

10 REGULI DE SCRIERE A UNEI COMPUNERI

 

1. Stabileşte mai întâi despre ce vei scrie.

         Poţi să scrii despre ceea ce vezi (un tablou, un peisaj), despre ceea ce cunoşti (o întâmplare adevărată) sau lasă imaginaţia (închipuirea) să zboare scriind despre lucruri care nu există (viaţa pe alte planete, de vorba cu un animal etc.).

2. Orice compunere are un titlu.

         Titlul compunerii tale trebuie să arate despre ce e vorba în rândurile pe care le-ai scris (Iarna- dacă ai scris despre anotimpul de iarna, La săniuş- dacă ai scris despre o întâmplare când ai mers cu sania, Prietena mea, cartea- dacă ai scris despre cărţile care te ajută foarte mult, Colegul meu- dacă ai scris despre el etc.).

3. Să se întocmească un plan al compunerii.

         Pentru a scrie o compunere frumoasă trebuie să ştii, pe scurt, despre ce trebuie să scrii. Trebuie să ţii cont pentru asta de părţile unei compuneri, de titlul (subiectul) pe care l-ai ales şi de curgerea firească a povestirii.

4. O compunere are trei părţi : introducerea, cuprinsul, încheierea.

Introducerea – cuprinde câteva date despre locul, timpul şi personajele acţiunii.

Cuprinsul – dezvoltarea acţiunii, povestirea întâmplării, descrierea personajelor, a locurilor sau a imaginilor. Este cea mai lungă parte a compunerii.

Încheierea – sfârşitul întâmplării, o concluzie, o impresie personală.

5. Să se respecte aliniatele.

Fiecare idee nouă se scrie cu aliniat. O compunere trebuie să aibă cel puţin trei aliniate, câte unul pentru fiecare parte a ei. De obicei, introducerea are 1 sau 2 aliniate, cuprinsul mai multe iar încheierea 1 aliniat.

6. Nu repeta aceleaşi cuvinte.

         Dacă atunci când scrii eşti nevoit să repeţi un cuvânt, poţi evita asta utilizând cuvinte care-i ţin locul (pronume) sau cuvinte cu înţeles asemănător (ex. zăpada = ea = neaua = omătul).

7. Formulează propoziţii dezvoltate, foloseşte expresii frumoase.

Propoziţiile trebuie să fie dezvoltate, corect formulate dar nici prea lungi. Dacă vei folosi cuvinte şi expresii frumoase compunerea ta va fi mult mai valoroasă.

8. Respectă regulile de scriere ortografică şi caligrafică.

         Scrisul este oglinda omului. El spune celorlalţi ce fel de om eşti. Arată-le că eşti inteligent(ă) şi ordonat(ă).

9. Respectă scrierea semnelor de punctuaţie.

Semnele de punctuaţie ajută la înţelegerea gândurilor puse de tine pe hârtie.

10. Reciteşte compunerea şi corectează greşelile.

         În felul acesta vei avea o imagine a povestirii scrise de tine şi vei evita strecurarea unor greşeli.

Expresii frumoase pentru compuneri

Lasă un comentariu